“Ce cauți tu, Raluca, la Petroșani, CE?”
Răspunsul ăsta îl primeam de la oricine care auzea că îmi iau o zi liberă pentru a merge să văd Valea Jiului. Și când mai adăugam că trec și pe la Constanța înainte, apoi la Petroșani, și mă întorc la Iași prin Timișoara, primeam aproape o privire de milă. “Biata fată, și-a pierdut mințile, muncește prea mult, nu mai gândește limpede.”
Dar ce să facem, știți și voi cum e în viață. Uneori, în anumite decizii, este suficient să crezi numai tu. Și adevărul este că nu m-am înșelat.
Am mers acolo din două motive.
Primul a fost să îi cunosc mai bine pe membrii Valea Jiului Society, o organizație care reunește cetățenii implicați în dezvoltarea economică, socială și culturală a Văii Jiului. Ce se întâmplă acolo este un exemplu bun al modului în care societatea civilă, sectorul public și cel privat pot lucra împreună pentru a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor. Interacționez cu ONG-uri constant, însă ce vine de acolo e un alt fel de energie, vine din altă zonă a sufletului și am vrut să o înțeleg.
Al doilea motiv a fost să vizitez Planeta Petrila, o inițiativă a artistului Ion Barbu, despre care auzisem atâtea. Acest proiect transformă fostul sit industrial al orașului Petrila într-un spațiu de artă contemporană și de reflecție asupra trecutului și viitorului regiunii miniere, evidențiind preocupările sociale și ecologice ale comunității.
Sincer, întreaga zi am avut senzația că mă plimb printr-un muzeu în aer liber, o amintire a ceea ce a însemnat cândva Valea Jiului pentru dezvoltarea României. Din cei 90.000 de mineri care lucrau în trecut aici, astăzi mai sunt doar două mii. Această schimbare semnificativă reflectă transformările profunde prin care a trecut regiunea în ultimele decenii. Din cele peste 15 mine care erau active în trecut, astăzi mai funcționează doar patru. Vor fi închise și ele în viitorul apropiat, ceea ce subliniază necesitatea unei tranziții responsabile către alte forme de economie și dezvoltare în Valea Jiului.
De la vizitat mine la petrecut timp cu maestrul Ion Barbu, vizitat picturi murale, la discutat idei și inițiative locale, înțeles procese de regenerare urbană și terminologie de finanțare europeană, până la mâncat slănină cu ceapă și țuică la ora zece dimineața și ascultat povești din copilărie ale celor care au crescut acolo, nu știu. Au fost multe. Și natura… e de mers până acolo sincer doar pentru cât de frumos sunt munții din jur. Drumul până la Petroșani este lung, așa e, dar ce frumos.
Sincer, pe măsură ce mă plimbam, sentimentele mele erau destul de amestecate. Mă cam cuprindea tristețea pe alocuri, și nicidecum din nostalgie sau dor de trecut, ci mai degrabă din conștientizarea realității trecutului combinată cu presiunea incertitudinii viitorului. Dar n-am avut timp să mă gândesc prea mult la asta. M-a acaparat entuziasmul și hotărârea celor care m-au găzduit, o bucurie autentică pe care o vezi doar atunci când oamenii sunt uniți de un scop comun, în cazul de față binele regiunii pe care o iubesc.
M-am încărcat într-o zi cât în alte cinci. Pentru că așa funcționează oamenii de acolo, nu doar vorbesc despre energia verde, ci sunt ei înșiși ca niște baterii. Oameni cu o energie de parcă ar avea cocaină în loc de sânge, o bucurie pe două picioare fiecare dintre ei, iubitori și atât de entuziasmați să vorbească despre locul pe care îl numesc “acasă”.
Însă de cucerit m-au cucerit cu asumarea clară că efortul lor va necesita ani până când se vor vedea rezultatele. “Va lua timp, sigur, dar știi, noi suntem aici, lucrăm la fundație, nu plecăm nicăieri. Și e fain. Reconstruim.”.
Las o bucățică din sufletul meu cu voi acolo, Adina Vintan, Mihai, Alex. Vă mulțumesc pentru cât de buni ați fost cu mine. Am știut de ce vin și nu, nu m-am înșelat, mi-ați dat exact ce aveam nevoie. Am băut și apă din Jiu, deci promisiunea este făcută. Cu singura diferență că data viitoare aduc și Iașul cu mine. 
Pentru voi toți ceilalți care ați citit până aici, există un gest simplu, dar puternic, pe care îl puteți face. Până la sponsorizări, parteneriate sau mesaje de încurajare, ce puteți face este ceva simplu: mergeți acolo.
Este foarte puțin în comparație cu munca susținută pe care comunitatea de acolo o depune zi de zi. Deși sunt plini de entuziasm și dedicare în ceea ce fac, ajutați-i să înțeleagă că efortul lor are deja un impact, că el contează și acum, în acest moment, nu doar în viitor.
Text și foto preluat de aici!
