Cartierele marginalizate sunt în prima linie
a riscului epidemic și economic dar și locul unde măsurile sistemului de protecție socială își vor testa limitele. Aici găsim sărăcie extremă, lipsa educației, delincvență, abuz, izolare geografică, acces deficitar la resurse comunitare respectiv indiferență instituțională. Locuitorii acestor cartiere au fost și continuă să fie marginalizați de autorități și comunitate în general într-un troc ce îmbină elemente de comfort, așteptări limitate și manipulare. Puține au fost măsurile reale destinate integrării acestor comunități.
Comunitatea se aseamănă cu imunitatea. Ea se poate dezvolta și devine puternică doar dacă toate sistemele lui de suport sunt funcționale. Situația de azi ne dă măsura maturității și testează din toate încheieturile valorile și principiile după care ne-am ghidat în ultimii treizeci de ani. Dacă nu facem o evaluare serioasă a fiecărui sistem atunci vom fi trecut prin pandemie în zadar.
Analizând astfel sistemul social azi observăm componente esențiale care au fost ignorate pentru care plătim factura și anume:
Politica de locuire pentru familiile aflate în nevoie
a creat zone marginalizate, blocuri de locuințe și cartiere întregi de familii cu copii care nu dispun de mijloace de subzistență, repere comportamentale pozitive sau orizonturi de dezvoltare sănătoasă. În aceste zone, normele comunitare sunt create endemic deoarece autoritatea a stat deoparte iar azi, influența ordonanțelor de urgență și intervenția autorităților este de termen scurt. Aici multe familii nu au acces la utilități (apă sau curent), majoritatea copiilor nu fac teleșcoală deoarece nu dispun de infrastructura necesară sau controlul și supervizarea parentală. Foarte multe dintre familii trăiesc la limita subzistenței, veniturile alternative au fost întrerupte și resursele sunt pe final…
Insuficiența serviciilor sociale la nivel de comunitate
a creat categorii de persoane vulnerabile care sunt pur si simplu captive în stări de violență domestică, fără un acoperiș deasupra capului, izolate cu o persoană cu dizabilitate, cu o dependență, etc. Pentru ele, în aceste momente de limitare a contactelor sociale va cauza o accentuare rapidă a degradării sănătății mentale sau în anumite cazuri, o agravare a formei de abuz.
Slabă pregătire și lipsă de colaborare interinstituțională
a creat două fenomene comunitare: persoane vulnerabile s-au găsit părăsite de sistemul de protecție și multe persoane care, apelând autoritățile și constatând lipsa acțiunilor concrete, și-au pierdut încrederea în acest sistem și rămân descurajați. Neîncrederea în autorități este rezultatul unui sistem care nu este centrat pe interesele cetățeanului. Pentru a-i recâștiga încrederea drumul va fi lung.
Lipsa unei planificări strategice la nivelul comunității bazată pe incluziune
a creat zone marginalizate lipsite de infrastructură de bază, interconectivitate slabă, îngreunarea accesului la resurse. Aceste comunități sunt ultimele luate în vedere atunci când se gândesc investițiile locale și/sau regionale iar această ierarhizare rezultă din asteptări mici și lipsă de viziune macro la nivel de comunitate.
Descurajarea parteneriatului public – ONG.
Sectorul societății civile este cel mai flexibil și poate răspunde cel mai repede nevoilor de moment pe când sistemele publice sunt greoaie care necesită timp pentru a adapta. În aceste momente e mai clar ca oricând că aceste forme de organizare adună resurse importante, atât umane cât și financiare și pot crea rețele întregi de suport (distribuire alimente, materiale de protecție, suport emoțional, etc.). Pe timp de “pace” ONG- urile pot aduce un plus de eficiență a banului public dar și transparentizarea cheltuielilor atât timp cât politicul sau business-ul nu influențează mediul asociativ și el devine unul liber. Azi, comunitățile care au avut o societate civilă organizată și vivace au reușit să mobilizeze în timp record voluntari și resurse care să ajungă la persoanele vulnerabile.
Din păcate și în momente de criză aceste eforturi sunt împiedicate politic de cei care ar trebui să fie aproape de persoanele vulnerabile.
Direcții..
Un sistem social preventiv și nu reactiv, bazat pe servicii sociale complementare și implicarea ONG-urilor în activitatea de prevenție și intervenție sunt soluții care au dat roade în societăți mai avansate și care pot pune mâine la adăpost aceste persone vulnerabile. Punctual:
- Politică de locuire respectând toate dimensiunile conceptului de integrare socială, unde familiilor care se află în dificultate nu le sunt atribuite locuințe sociale la marginea societății dar unde există modele pozitive, sănătoase în jur.
- Politici publice bazate pe asigurarea de servicii sociale pentru toate persoanele vulnerabile. Prestațiile sociale trebuie să vină complementar acestora și nu invers.
- Informatizarea sistemului, registre locale și județene de nevoi sociale și dezvoltarea competențelor lucrătorilor din domeniu
- Externalizarea serviciilor socialeși finanțarea adecvată , România alocă în continuare cel mai mic procent din PIB pentru protecție socială
În linia întâi, a sistemului medical, suprasolicitarea se traduce în alegerea imorală dar necesară a pacientului ce primește asistență pulmonară a ventilatorului, în sistemul social alegerea este a celui care primește pachetul cu alimente … la fel de imorală.
Dacă va trebui să construim ceva mai bine decât am făcut-o până azi atunci să o facem pe principiile solidarității sociale și a implicării active în viața comunității. Să ne propunem ca la următoarea criză nu două persoane să ajute o sută de familii, dar ca o sută de familii să ajute cele două persoane vulnerabile ale comunității.
