...

Comunități vibrante

comunitati vibrante valea jiului

Comunități vibrante în Valea Jiului

Pe 6 august 2023, Valea Jiului a fost scena lansării unui proiect de suflet: “Comunități Vibrante în Valea Jiului”. 

Proiectul, o continuare a inițiativei “Valea Jiului Vibrantă”, s-a concentrat timp de 7 luni pe trei dintre cele mai marginalizate comunități din Valea Jiului: Cartierul Bosnia din Petroșani și fosta Mină Petrila, Cartierul Dallas din Vulcan și Colonia Ștefan din Lupeni.

“Comunități Vibrante în Valea Jiului” a fost un efort colaborativ între Valea Jiului Society, Urban Lab Valea Jiului, Asociația Copii pentru Viitor și alte organizații membre Valea Jiului Implicată, finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Un proiect care a adus speranță și inovație în inima Văii Jiului.

  Cu o populație de cca. 17% în zone marginalizate, Valea Jiului are nevoie de o revitalizare a comunității locale și a spațiilor în care locuitorii cei mai nevoiași trăiesc, iar pentru a asigura sustenabilitatea, această revitalizare trebuie susținută de beneficiarii direcți, astfel încât prin implicarea lor să continue acest proces și după finalizarea proiectului. Proiectul Comunități Vibrante în Valea Jiului vizează revitalizarea a 3 dintre cele mai vulnerabile comunități din regiune prin implicarea locuitorilor acestor zone. Beneficiarii lucrează cu actori specializați în activare comunitară prin teatru la realizarea unei piese de teatru care să le spună povestea. În același timp și tot cu implicarea localnicilor, artiști consacrați și amatori revitalizează fizic spațiul public din cele 3 comunități.

Pe parcursul întregului proiect au fost organizate diverse vizite cu scopul de a promova obiectivele turistice din întreaga Valea Jiului. Proiectul s-a desfășurat în perioada 15.07.2023 – 14.02.2024, în Valea Jiului. Lansarea proiectului a fost una răsunătoare și a beneficiat de peste 600 de participanți care pe parcursul unei zile întregi au aflat despre activitățile proiectului, au participat la diverse ateliere creative și culturale, vernisaje, dezbateri, demonstrații de robotică, cursuri de prim ajutor, concursuri, spectacole și recitaluri, tururi ghidate în incinta Exploatării Culturale Petrila și la Casa Memorială I.D. Sîrbu. După consultarea locuitorilor din cele 3 comunități selectate, au fost stabilite creațiile artistice menite să înfrumusețeze spațiul public local, iar 68 de copii (26 din Cartierul Ștefan, Lupeni, 24 din Cartierul Bosnia, Petroșani, 18 din Cartierul Dallas, Vulcan) au realizat 3 piese de teatru prin care au redat povestea comunității, precum și poveștile lor personale ca parte a comunității locale. Comunitatea din Cartierul Bosnia, situată în imediata apropiere a fostei Mine Petrila și susținută de-a lungul anilor de activitatea de la Mina Petrila, a beneficiat de mai multe activități în amplasamentul fostei mine, acum Exploatarea Culturală Petrila, iar sub coordonarea artistului Ion Barbu au realizat Planiglobul Văii Jiului (denumit și Planiglobul Pietrilenilor / Petrilenilor / de pe Jiu) prin care cu ajutorul pietrelor din Râul Jiu și al culorilor cei plecați peste hotare, dar aproape cu sufletul de Valea Jiului sunt cartografiați într-un planiglob imens în funcție de țara de reședință actuală. Lansarea Planiglobului s-a bucurat și de un recital artistic din Povestiri Petrilene, scrise de Ion Dezideriu Sîrbu, prin interpretarea actorului Zoltan Butuc. Pentru că atât copiii din Cartierul Bosnia, cât și părinții acestora au exprimat dorința ca părculețul din comunitate să fie aranjat, acesta fiind locul principal de socializare și de joacă din zonă, cu toții împreună am reparat mobilierul de joacă existent în părculeț, adăugănd, de asemenea, o scenă improvizată unde copiii au și susținut piesa de teatru, împreună cu un mobilier în care copilașii se pot juca și, de asemenea, pot depozita cărțile preferate. Lansarea amenajării acestui spațiu a fost marcată și printr-un joc de fotbal în comunitate, fiind amenajat de asemenea un spațiu pentru această activitate, un teren de sport fiind dorința principală menționată de majoritatea. În acest sens, voluntarii VJS au discutat cu primarul Municipiului Petroșani care a promis că în anul 2024 le va amenaja celor din comunitate un teren destinat special pentru sport în Cartierul Bosnia. La începutul lunii februarie o furtună puternică a dărâmat o parte din construcția din Cartierul Bosnia, însă bărbații din comunitate au preluat inițiativa de a repara ce s-a stricat, iar acum cu toții se bucură în continuare de spațiul amenajat în parc. Comunitatea din Cartierul Ștefan a fost prima care a realizat piesa de teatru care a spus povestea locală și primul atelier de reciclare prin artă în comunitate. După evenimentul organizat cu această ocazie, artistul Cristian Scutaru a realizat o pictură emblematică în cartier: portretul Tatianei Stepa, artista națională care s-a născut și a trăit în Cartierul Ștefan din Lupeni. În cadrul evenimentului de lansare a picturii, Cătălin Stepa, fiul regretatei artiste, a cântat Imnul Minerilor, lăsând apoi participanții să se bucure de spațiul reamenajat împreună, sub privirea de pe perete și în armonia cântecelor Tatianei.

Comunitatea din Cartierul Dallas din Vulcan l-au avut alături de ei pe artistul local Paul Șeban, care a realizat o pictură murală pe clădirea din comunitate care este deseori folosită ca spațiu pentru activități a copiilor marginalizați din zonă și unde se va juca și piesa de teatru a comunității. După ce a pictat primul său perete public, Paul a realizat o serie de creații artistice inovative, atrăgând și mai multă vizibilitate asupra proiectului și a Văii Jiului. Lansarea picturii a inclus și un atelier de reciclare prin artă care a dat frâu liber creativității copiilor din zonă. De asemenea, artistul local Cristian Ianza a realizat timp de 3 zile mini creații artistice ajutat de copiii din comunitate care au păstrat creațiile făurite de ei. Pe măsura posibilităților, tinerii beneficiari selectați din cele 3 comunități au participat și la activitățile de lansare din comunitățile vecine, precum și la diverse activități care au inclus tururi ghidate, vizite și spectacole realizate în Valea Jiului, aflând Poveștile Vibrante de pe Firul Jiului. Colaborarea bună în cadrul comunităților ne-a permis să adăugăm o nouă activitate importantă pentru tinerii beneficiari. Astfel, în urma unui atelier de dezvoltare personală prin teatru au fost selectați 15 copii din cele 3 comunități care, sub coordonarea actriței Bianca Holobuț, ne-au prezentat la evenimentul de încheiere a proiectului o nouă piesă de teatru prin care ne-au spus povestea comună a comunităților marginalizate din Valea Jiului. Evenimentul final a cuprins și o dezbatere despre ce a însemnat acest proiect pentru cele 3 comunități, atât cu părinții, profesorii și adulții care au luat parte la activități, cât și cu copiii participanți, aceștia fiind foarte dezinvolți și povestind pe scenă experiența lor în cadrul proiectului, dar și ce își doresc să realizeze împreună în viitor. Evenimentul a curpins, totodată, momente artistice oferite de artiștii locali, dar și de copiii cei mai talentați dintre beneficiarii proiectului. Poveștile celor 3 comunități au fost de asemenea prezentate, iar evenimentul s-a încheiat printr-un moment de socializare în care am discutat mai multe despre ce ne dorim să organizăm din nou împreună. La finalul proiectului copiii au primit dulciuri, iar pentru a păstra legătura între cele 3 comunități, canele de comunicare au fost stabilite atât între copii, cât și între părinții participanți. Prin sprijinul oferit de parteneri am reușit să oferim diverse cadouri pentru copiii din zonă atât cu ocazia începerii anului școlar, cât și de sărbători. Scopul organizatorilor este de a construi o comunitate largă și unită care să colaboreze strâns, să se susțină reciproc și să participe și să organizeze cât mai multe activități pentru integrarea persoanelor vulnerabile.

Activitățile din cadrul proiectului au fost realizate de cele 3 organizații partenere susținute prin programul În Stare de Bine de Kaufland România și FDSC, împreună cu toate organizațiile membre ale coaliției Valea Jiului Implicată și cu sprijinul autorităților locale, această colaborare permițând realizarea unei game largi de activități și participarea unui număr considerabil mai mare de beneficiari comparat cu targetul inițial al proiectului.

Activități

Eveniment
Cultural-educativ de lansare
Awareness
Comunitar prin cultură
Activități vibrante
În cartierul Bosnia și Mina Petrila
Activități vibrante
În cartierul Dallas Vulcan
Activități vibrante
În Colonia Ștefan și Mina Lupeni
Povești vibrante
În Valea Jiului
Eveniment cultural-educativ
Final de proiect

Peste 600 de participanți au fost prezenți pe parcursul întregii zile, pe lângă persoane vulnerabile — beneficiarii direcți ai proiectului (peste 300 participanți), evenimentul bucurându-se de prezența autorităților publice locale și naționale (miniștri, senatori, deputați, președinte consiliu județean, primar, alți reprezentați ai mediului public), reprezentanți ai mediului privat local, societatea civilă locală și cetățeni din întreaga Valea Jiului, dar și din alte orașe din România și chiar de peste hotare. Lansarea proiectului a prezentat programul În Stare de Bine, scopul proiectului și activitățile planificate pe parcursul celor 7 luni, a inclus discuții cu beneficiarii din comunitățile marginalizate inclusiv un proces de recrutare a voluntarilor din aceste zone. Povești Vibrante din Valea Jiului au fost prezentate pe parcursul întregii zile, iar tinerii din comunitățile marginalizate din întreaga Valea Jiului au participat la 7 ateliere artistice și culturale, concursuri de pictură, demonstrații de robotică, joc de fotbal stradal și competiții de orientare, cursuri de prim ajutor, activități de dezvoltare personală, dezbateri pe diverse teme privind dezvoltarea Văii Jiului, multiculturalitatea zonei noastre și importanța integrării grupurilor vulnerabile, plimbări cu ciclodrezina, tururi ghidate în incinta fostei Mine Petrila și la Casa Memorială I.D. Sîrbu, vernisaje, reprezentații artistice și concert de flaut, pian și reprezentații acapela.

Conștientizarea comunitară se desfășoară pe tot parcursul proiectului, începând cu evenimentul de lansare și continuând după finalizarea proiectului, accentul punându-se în cele 3 comunități marginalizate selectate în special prin implicarea tinerilor din aceste comunități, dar și a părinților acestora și a celorlalți membrii ai comunității. Activitatea este coordonată de Asociația Copii pentru Viitor prin Managerul Facilitare Relații Comunitare (Ancuța Iordănescu) în strânsa colaborare cu ceilalți 2 parteneri. Prin 3 piese de teatru jucate în cele 3 comunități și o piesă de teatru finală jucată în încheierea proiectului, micii actori și-au spus povestea lor și a comunităților din care provin, ca urmare a activităților de dezvoltare personală prin teatru, de conștientizare și activare comunitară la care au participat. Au fost selectați 24 de copii din Cartierul Bosnia, 26 de copii din Cartierul Ștefan și 18 copii din Cartierul Dallas, susținuți de 25 de voluntari recrutați prin acest proiect din cele 3 comunități (în special părinți ai copiilor participanți). De asemenea, 15 copii au fost selectați să realizeze piesa de teatru finală pentru cele 3 comunități. Pe parcursul săptămânilor de lucru copiii au beneficiat de mese calde, dulciuri, precum și alte surprize, iar piesele de teatru au fost lansate în cadrul unui eveniment comunitar care a cuprins mai multe activități artistice și culturale, precum și câteun prânz comunitar pregătit de organizatori împreună cu voluntarii din comunitate. Pe lângă membrii comunității respective, la lansarea pieselor de teatru au fost prezenți și participanți din întreaga Valea Jiului și chiar și invitați veniți din afara Văii Jiului, inclusiv presa locală și reprezentanți ai presei naționale, precum și influenceri naționali invitați de echipa În Stare de Bine. Partea de conștientizare comunitară a fost acoperită și prin discuții organizate cu părinții și profesorii copiilor participanți în proiect.

Comunitatea din Cartierul Bosnia a avut parte de mai multe activități care au culminat cu 2 evenimente principale: (1) lansarea Planiglobului realizat de artistul Ion Barbu cu spriinul comunității, instalație artistică la care au contribuit și copiii din Cartierul Bosnia și au avut invitați la lansare și copiii din Cartierul Ștefan și Cartierul Dallas, cu toții ascultând povestea lui Ion Barbu despre Mina Petrila și recitalul actorului Zoltan Butuc din Povestiri Petrilene ale lui I.D. Sîrbu; (2) lansarea instalației artistice realizată de artistul Viorel Stroe împreună cu comunitatea în parcul din Cartierul Bosnia, împreună cu prezentarea piesei de teatru realizată de copiii din cartier. Acest eveniment a relatat și povestea cartierului, pregătită cu ajutorul comunității locale și prezentată de Viorel Stroe, a inclus și un atelier de reciclare prin artă, târg de jucării, un joc de fotbal pe spațiul recent amenajat și un prânz comunitar. Ambele evenimente s-au bucurat de prezența echipei În Stare de Bine care a adus cu ea invitați influenceri naționali, iar evenimentul final din Cartierul Bosnia a avut-o alături și pe Kathi Scheidereiter, reprezentanta din partea finanțatorului Kaufland România. Lansarea Planiglobului a beneficiat de un număr de 70 participanți, dintre care 40 din grupurile vulnerabile, iar lansarea instalației artistice din parc de 84 de participanți, 70 din grupurile vulnerabile.  

Activitățile vibrante din Cartierul Dallas au inclus realizarea unei picturi murale în zona centrală a cartierului, pe clădirea deseori folosită pentru activitățile comunitare din cartier. După discuții în comunitate, artistul Paul Șerban a transmis câteva schițe, dintre care au fost alese 2 care au fost votate public. „Kindness”, așa cum a denumit artistul pictura de pe perete, a fost cea mai votată (244 voturile online, comparativ cu 171 voturi pentru a doua propunere). Pentru că mulți din comunitate își doresc să aibă pe perete și a doua schiță, organizatorii împreună cu artistul au decis să o realizeze perioada următoare. Pictura a fost lansată în mijlocul a 77 de participanți, dintre care 54 persoane vulnerabile. Evenimentul a relatat și povestea cartierului, pregătită cu ajutorul comunității locale și prezentată de Mihai Danciu și a cuprins, de asemenea, un atelier de reciclare prin artă la care au participat 38 de copilași. Evenimentul de lansare a picturii s-a bucurat de prezența lui Kathi Scheidereiter, reprezentanta din partea finanțatorului Kaufland România, precum și de echipa În Stare de Bine care a venit împreună cu 3 influenceri naționali. Piesa de teatru realizată de copiii din Cartierul Dallas a fost lansată la finalul lunii ianuarie 2024 în prezenta a 65 de participanți, dintre care 44 din grupurile vulnerabile.

Activitățile vibrante din Cartierul Ștefan din Lupeni au început cu lansarea piesei de teatru realizată de copilașii din comunitate. Evenimentul a reunit 121 de participanți, dintre care 80 din categoria persoanelor vulnerabile. Piesa de teatru a fost pregătită de 26 de copii care prin teatru au spus povestea lor, povestea comunității și au marcat evenimentele principale care s-au întâmplat la Mina Lupeni. Al doilea eveniment marcant în Cartierul Ștefan a fost lansarea picturii murale „Tatiana Stepa”, realizată de artistul Cristian Scutaru, eveniment care a cuprins și povestea Cartierului Ștefan, pregătită cu ajutorul voluntarilor din comunitate și prezentată de Mihai Danciu și Bogdan Popa. Portretul artistei naționale care provine din Cartierul Ștefan a fost extrem de bine primit de comunitatea din cartier, dar și de ceea din municipiul Lupeni și întreaga Valea Jiului. Cătălin Stepa, fiul regretatei artiste a fredonat Imnul Minerilor, iar Estera Filip, prietena artistei, a povestit din amintirile sale împreună cu Tatiana. Evenimentul a reunit 97 de participanți, dintre care 65 din categoria vulnerabilă. Primarul Municipiului Lupeni a fost prezent la eveniment împreună cu reprezentanți ai administrației locale și senatorul original din Lupeni. Evenimentul s-a bucurat de prezența echipei În Stare de Bine și cei 3 influenceri care i-au însoțit, alături de reprezentanți ai presei locale. Ambele evenimente organizate în Cartierul Ștefan au inclus și câteun prânz comunitar pregătit cu ajutorul voluntarilor din comunitate. În cadrul evenimentului de lansare a picturii murale a avut loc și un atelier de reciclare prin artă la care au participat 49 de copilași.

Poveștile Vibrante au fost relatate încă de la începutul proiectului în cadrul diverselor activități pe care le-am desfășurat, dar și ca evenimente organizate separat. Participanții din comunitățile marginalizate ale Văii Jiului, împreună cu participanți din întreaga regiune și din afara Văii Jiului, au aflat povestea celor 3 cartiere incluse în proiect Cartierul Bosnia din Petroșani, Cartierul Dallas din Vulcan, Cartierul Ștefan din Lupeni, precum și povestea Minei Lonea, a Minei Petrila, a Casei Ianza, Muzeul Mineritului, Muzeul Salvatorului, Muzeul Momârlanului și Munții Parâng (drumeție), Teatrul I.D. Sîrbu, Casa Memorială I. D. Sîrbu, Palatul Cultural Minerul.

Palatul Cultural Minerul a fost gazda a peste 200 de participanți care au aflat despre activitățile din cadrul proiectului și s-au bucurat de momentele artistice oferite de copii și de invitații speciali. Cătălin Stepa a deschis evenimentul și a povestit experiența ca locuitor al Cartierului Ștefan din Lupeni, iar 15 copii selectați din cele 3 comunități participante au prezentat povestea lor și a Văii Jiului printr-o piesă de teatru la care s-a lucrat intens 3 săptămâni. Imagini video din cadrul activităților din cele 7 luni au fost prezentate pe scenă, iar părinți, profesori, copii și voluntari din cadrul activităților au discutat pe scenă despre experiența din cadrul proiectului și următoare activități care să continue sprijinul pentru comunitățile nevoiașe din Valea Jiului. Istoricul celor 3 comunități a fost, de asemenea, prezentat, iar participanții s-au bucurat de cântecele Denisei și ale lui Ciprian, precum și de spectacolul tinerilor de la Freeland Band, toți copii de liceu din Valea Jiului și foarte populari printre beneficiarii proiectului. În cadrul momentului de socializare am povestit despre ce urmează să facem împreună pe viitor și despre următoarele întâlniri care să ne reunească pe toți. O parte dintre participanții la eveniment au fost transportați la concertul de pian oferit de pianistul Aurelian Epuraș la Teatrul I. D. Sîrbu din Petroșani.

Social media

Articole presă

Articol

Articol

Articol

Articol

Filmulețe

Articole

Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.