Atelier de educație financiară în Valea Jiului

valea jiului implicata
Jan 24, 2023

Miercuri, 25 ianuarie 2023, ora 16.00, Valea Jiului Implicată organizează, în Petroșani, Atelierul Educație Financiară, în cadrul căruia vor fi abordate două teme esențiale: antreprenoriatul și conectarea la piața de capital prin intermediul investițiilor la bursă.

Educația financiară stă la baza stabilității fiecăruia dintre noi pe termen lung, iar nivelul ei este direct corelat cu gradul de inegalitate și riscul de sărăcie al unei țări sau unei regiuni. Regiunile în tranziția de la cărbune sunt printre cele mai afectate regiuni din țară din punct de vedere economic, iar cu cât fiecare individ este mai productiv și își atinge potențialul, cu atât comunitatea respectivă este mai dezvoltată.

Să fii antreprenor, sau să fii investitor, sunt modele accesibile astăzi fiecăruia dintre noi. În cadrul evenimentului antreprenori care au pornit deja o afacere vor oferi exemple și informații concrete prin care ne putem dezvolta propria afacere. De asemenea, vom afla cum putem face prima investiție în viitorul nostru pe bursa de valori, prin prezentarea ghidului „Investițiile la bursă pentru toți”, ghid creat cu scopul de a ajuta cât mai mulți români să înțeleagă cadrul general al investițiilor și să facă primul pas în acest domeniu, în mod avizat și responsabil.  

„Educația financiară este subdezvoltată în țara noastră, iar acest aspect are consecințe directe în dezvoltarea economică a României. Acest eveniment este un prim pas prin care ne dorim să sprijinim inițiativele individuale ale celor care locuiesc în regiunile aflate în tranziția de la industria poluantă și care au nevoie imediată de diversificare economică. Evenimentul este dedicat tuturor celor care își doresc să facă pasul următor pentru dezvoltarea finanțelor proprii și care au nevoie de informații concrete în acest domeniu.” (organizator eveniment)

Evenimentul se va desfășura atât în format fizic, în Petroșani, cât și online. Cei care doresc să participe la acest eveniment, pot face acest lucru gratuit, prin completarea formularului de înscriere: https://forms.gle/knLPHWsvrFHqmacSA.

Pentru mai multe detalii, doritorii de informații pot accesa pagina de Facebook a evenimentului Atelier Educație Financiară sau websiteul www.valeajiuluiimplicata.org.

Contact

valea.jiului.society@gmail.com ‖ 0722 697 550

S-ar putea să-ți placă…

ADTI Valea Jiului caută experți!

ADTI Valea Jiului caută experți!

Procesul de selecție pentru posturile de Experți la ADTI Valea Jiului se află în plină desfășurare!Pozițiile disponibile și toate detaliile necesare pentru concurs au fost publicate pe site-ul www.valeajiului.eu, Depunerea dosarelor de candidatură: Dosarele de...

Acțiunea ta contează: Votează pentru Robotics Valley în Valea Jiului!

Acțiunea ta contează: Votează pentru Robotics Valley în Valea Jiului!

O oportunitate extraordinară pentru robotica din Valea Jiului!Echipa de robotică din zonă s-au calificat în finala prestigiosului concurs New European Bauhaus, iar acum copii au nevoie de sprijinul nostru pentru a câștiga premiul în valoare de 30.000 de euro! Printre...

Vino în coaliție!