...

În căutarea liderilor

valea jiului implicata
May 12, 2020

Pandemia de Coronavirus a reușit să ridice puțin vălul așezat între noi și trăirea comunitară autentică, bazată pe acțiune și valori de întrajutorare.

Ne testează toate sistemele de resort comunitare precum cel de sănătate, de educație, public, social, financiar, etc. Dar mai testează și sistemul personal de valori. Atunci când propria noastră siguranță este pusă în pericol și ea nu poate fi garantată de avuție, statut profesional sau de “bula” noastră de ignoranță  în care ne credeam intangibili,  viața noastră devine un exercițiu de balans asemănător refugiaților care călătoresc pe un “raft -boat” din Turcia pe țărmurile Greciei în căutarea unui vis. Într-un astfel de balans comunitar, educația, disciplina de grup, respectarea normelor și unitatea sunt esențiale iar contextul relevă liderii și demagogii societății.

 

Liderii

organizează, sunt proactivi și consecvenți, gândesc și au viziune pe termen lung în dezideratul de a crea o comuniune mai bună în familia lor, la locul lor de muncă în cartier sau în orașul și țara lor. Demagogii sunt doar vocali, fug de decizie și responsabilitatea ei, în același timp sunt dornici de atenție. Acțiunile cele mai comune și naturale devin breaking-news și dovezi de implicare comunitară.

De aceea găsim în mediul online sau mass-media mai mulți demagogi decât lideri. Neuitând însă că suntem în același raft-boat avem mai mult ca oricând nevoie de lideri autentici care să ne ofere exemple de conduită și direcții morale, să tempereze comportamentele haotice și distructive ale celorlalți. Direcția însă depinde de acțiunea noatră, a tuturor.

Marea dă semne de liniștire dar încă furtuna nu a încetat. Oportunitatea oricărei perioade de criză este că ne ajută să putem identifica mult mai ușor persoanele valoroase, persoanele care se gândesc la binele grupului înainte de cel personal și a căror ghidaj moral denotă incluziune, sacrificiu, empatie.

Cu toții trebuie să ne întrebăm în aceste zile care sunt acele persoane pe care dorim să le urmăm. Care sunt aceia alături de care eu personal vreau să stau alături pe timpuri de furtună?

Societatea noastră are multe persoane cu un ghidaj moral sănătos dar suferă evident la nivelul liderilor. Simțim cu toții nedreptatea, o vedem și de multe ori chiar participăm pasiv la ea însă nu avem curajul necesar care ne transformă din adept în lider. Nu suntem pătrunși de credință atât de viguros încât să o promovăm în ciuda coercițiilor exercitate de presiunea pierderii statusului social, locului de muncă sau  opinia celor din jur. Suntem slabi dar nu aveam cum să fim puternici deoarece nici istoria recentă și nici educația nu integrează astfel de valori.

valea jiului implicata

Perioada de izolare

ne-a oprit din fuga oarbă către profit și bunăstare materială și ne-a forțat să analizăm puțin mai central traiul zilnic. La diferite niveluri vor exista schimbări generate de un proces de introspecție și autoevaluare sau generat de condiții externe. Reset-ul nu va fi restart dar anumite planuri vor suferi inevitabil schimbări. Cel mai sănătos este ca aceste schimbări să vină în urma unor decizii personale și nu forțate de context iar ele vor fi însoțite de câteva întrebări eșențiale ce privesc

  • Latura personală: Am facut tot ce am putut să fiu de folos persoanelor expuse din proximitatea mea? Am reușit prin comportamentul meu să nu pun în pericol pe nimeni?Am manifestat empatie? Am susținut informarea corectă?
  • Latura profesională: Voi mai avea un loc de muncă ? Mă împlinește ceea ce făceam? Se poate adapta locul meu de muncă noilor condiții? Angajatorul are grijă de mine și de ceilalți angajați?
  • Latura comunitară: Mă reprezintă liderii actuali ai comunității? Sunt mulțumit de răspunsul lor la situația de criză? Care reprezentanți ai diferitelor sectoare comunitare și-au dus la îndeplinire misiunea și care nu?

Răspunzând la aceste întrebări putem identifica măcar un lider în noi înșine, în grupul de prieteni în rândul reprezentanților autorităților sau a șefilor noștrii.

 O criză este și o oportunitate și de aceea este momentul prielnic ca în jurul acestor lideri autentici să creăm comunități de implicare. Putem azi cerne mai bine decât oricând dacă viața noastră merge după principii sănătoase, dacă locul de muncă e cel potrivit sau dacă conducătorii urbei și a instituțiilor sunt cei pe care îi dorim să ne protejeze.

Cu câteva zile înainte de ieșirea din starea de urgență riscul cel mai mare este să nu fi învățat nimic!

Alexandru Kelemen

Caritas Petroșani

S-ar putea să-ți placă…

Poveștile Comunități Vibrante

Poveștile Comunități Vibrante

Poveștile uitate ale Văii Jiului: Cartierele Ștefan, Bosnia și Dallas În inima Văii Jiului, acolo unde timpul pare să fi încetinit, stau mărturie cartiere cu povești bogate, adevărate comori ale istoriei noastre. Cartierul Ștefan, Colonia Bosnia și cartierul Dallas...

Petroșani, un oraș de 100 de ani!

Petroșani, un oraș de 100 de ani!

Petroșani, centrul Văii Jiului, a fost declarat oraș la data de 4 ianuarie 1924 prin decretul semnat de I. C. Brătianu, Președinte al Consiliului de Miniștri la acea vreme. Acum 100 de ani, Petru Iacob, primar al comunei Petroşani, primeşte de la Bucureşti telegrama...

Vino în coaliție!

Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.