...

Valea Jiului vibrează cu zâmbete, culori și creativitate

valea jiului implicata
Aug 31, 2022

Picturile murale realizate în Valea Jiului de către ATOMA, Cristian Scutaru și Obie Platon au fost finalizate și se află în Petroșani (Căminul Studențesc Nr. 1), Aninoasa (Puțul Metalic, în incinta fostei Mine Aninoasa) și respectiv în Petrila (Stația de Ventilare, în incinta Exploatării Culturale Petrila, fosta Mină Petrila). Toate te așteaptă să le vizitezi de câte ori vrei să îți reamintești de această perioadă vibrantă, să te bucure și să te inspire.

După o săptămână de creativitate, activități și zâmbete, Valea Jiului a rămas cu trei lucrări excepționale, cu mesaje puternice și pozitive, cât și cu o emoție specială, un mod nou de a ne bucura de locul în care trăim: Valea Jiului Vibrantă! Acest proiect a dus la înfrumusețarea spațiilor, cât și la schimbarea percepției prin care comunitatea interacționează cu aceste spații. Proiectul a vizat, totodată, redarea locurilor respective tuturor cetățenilor. Astfel, odată cu finalizarea picturilor murale, comunitatea locală a primit invitația de a participa la diverse activități desfășurate în jurul celor 3 picturi. Locuitorii Văii Jiului de toate vârstele, dar și persoane din diverse alte localități din țară, au răspuns pozitiv invitației Valea Jiului Implicată și au participat la diverse jocuri în aer liber, desene cu cretă pe asfalt, foc de tabără, cursuri de dezvoltare emoțională, de îngrijire naturală și de oferire a primului ajutor, sau la Robotics Valley, petrecerea Electromina, tururi ghidate și competiții. Participanții au readus la viață spațiile din jurul picturilor murale prin aceste activități și s-au bucurat de frumusețea acestora atunci când întreaga comunitate se reunește.

Momentul mult așteptat, devăluirea picturilor murale

”Toni – unul dintre ultimii mineri din Aninoasa”, lucrare realizată de către Cristian Scutaru la fosta Mină Aninoasa – Puțul Metalic.

Lucrarea este un omagiu adus tuturor minerilor care și-au petrecut o parte din viață lucrând în Mina Aninoasa. Astfel, aceasta devine un simbol al curajului, muncii și dăruirii tuturor minerilor de aici. Pentru a fi cât mai înrădăcinată în cultura locală și mai aproape de toți locuitorii, artistul și-a dorit să picteze un miner adevărat care a lucrat în Mina Aninoasa, ceea ce s-a și întâmplat, Toni fiind unul dintre ultimii mineri din Aninoasa.

 

”Twilight of the Gods”, lucrare realizată de Obie Platon la Mina Petrila – Stația de Ventilare, Exploatarea Culturală Petrila

Ce își propune lucrarea? Să ofere o nouă perspectivă asupra spațiului industrial de la fosta Mină Petrila. Pictura a fost creată prin tehnici moderne, încurajează dialogul creativ și ne invită să ne gândim la rolul colaborărilor în definirea viitorului. Inspirat de proiectul Planeta Petrila, muralul spune povestea unui spațiu dinamic, aflat simultan într-un proces de construire a viitorului și deconstruire a prezentului. Mixul de motive geometrice și structuri industriale amintește de progresul care poate fi obținut prin colaborare.

“Nu văd soare, nu văd stele, numai raza lămpii mele”, lucrare realizată de către ATOMA pe Căminul Studențesc nr.1 din Petroșani

Lucrarea își propune să prezinte relația generației viitoare cu tehnologia și tradiția. Astfel, este plătit un omagiu trecutului, arătând că acesta nu va fi uitat, ci constituie baza pe care este clădit viitorul Văii Jiului. Un viitor care inevitabil va cuprinde tehnologia în toate formele ei, inclusiv roboții, ramură acoperită și de Universitatea din Petroșani. Artista a dorit ca publicul să aleagă numele lucrării, ca urmare titlu a fost dat de către publicul participant.

„Prin Valea Jiului Vibrantă am dorit să transformăm spațiile publice din Valea Jiului în spații vii pe care să le redăm comunității și de care să ne bucurăm împreună. Entuziasmul cu care a fost primit proiectul atât de către voluntari, cât și de locuitorii Văii Jiului ne asigură că suntem la prima dintr-un șir lung de ediții Valea Jiului Vibrantă. Împreună cu comunitatea locală transformăm acea Vale gri de care încă se mai vorbește, într-o Vale a culorilor, într-o Vale a zâmbetelor.” a declarat Adina Vințan, co-fondator Valea Jiului Implicată.

 

Proiectul Valea Jiului Vibrantă a fost realizat de Valea Jiului Implicată având sprijinul Universității din Petroșani, Primăriei Orașului Aninoasa, Primăriei Orașului Petrila, Primăriei Municipiului Petroșani, Consiliului Județean Hunedoara, University of Petroșani Students’ Union, Valea Jiului Society, Planeta Petrila, Urban Lab Valea Jiului, Montan Club Floarea Reginei, Pro-Parâng, Crucea Roșie Petroșani, Asociația Copii pentru Viitor, SMART Vulcan, Armonia Research Center, Asociația Ținutul Momârlanilor, Salvați Copiii Petrila, Salina Petroșani, Masters Photo Design, Lorand’s Studio, Libertim, OWPN, Tridentic Events, Inner Motion, ClimateKic, Bankwatch, Qubist Studio, Valea Jiului Blogspot și Teatrul Dramatic I.D. Sîrbu.

 

 

Contact

valea.jiului.society@gmail.com ‖ 0722 697 550

www.valeajiuluiimplicata.org

S-ar putea să-ți placă…

Scrisoare deschisă

Scrisoare deschisă

Către:Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, În atenția Domnului Ministru, Mircea FechetStimate Domnule Ministru, Subsemnații, reprezentanți ai societății civile și cetățeni interesați de protecția mediului și transparența decizională, dorim să aducem în atenția...

Vino în coaliție!

Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.