
coaliția văii jiului implicată | dezvoltare | podcast | podcast implicat
Podcast Implicat episodul 10, invitat - profesor emerit Dumitru Sandu
0 Comment(s)
3 septembrie 2022Unde se află valea jiului sub aspectul nivelului mediu de dezvoltare ?
De ce aleg tinerii să plece din această zonă? Cât de mult contează Geografia în dezvoltarea socială și economică a văii? Ce strategii avem pentru a rezolva problemele văii? Răspunsurile la aceste întrebări cât și la altele am vrut să le aflăm de la invitatul nostru din noul episod al podcastului Implicat.
Dumitru Sandu este un reputat sociolog și profesor emerit de la facultatea de sociologie și asistență socială a universității București. Are o activitate de cercetare extrem de bogată în domenii precum migrația, dezvoltarea comunitar-regională, cercetarea opiniei publice, construcție identitară europeană și multe altele. A coordonat programe doctorale, a contribuit la proiectarea celor opt regiuni de dezvoltare ale țării, a fost redactor șef al revistei sociologie românească, a condus Comisia pentru Sociologie, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării pentru certificarea diplomelor universitare, a făcut parte din Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor demografice şi sociale din România și din Consiliul Național de Etică, ca să enumerăm câteva dintre realizări.
Dumitru Sandu este și un foarte bun cunoscător al situației din Valea Jiului, motiv pentru care a acceptat invitația noastră de a discuta cu date concrete și soluții despre această zonă. Lucrările dânsului despre această regiune pot fi accesate aici:
https://www.academia.edu/19771112/Livability_in_Jiu_Valley_Region_2004
Articole, studii, cărți ale domnului profesor pot fi găsite aici https://www.researchgate.net/profile/Dumitru-Sandu
Poate fi urmărit pe Youtube
S-ar putea să-ți placă...

Două tronsoane secate pe râul Jieț, confirmate de autorități.
Valea Jiului, 26 octombrie 2026 Două tronsoane secate pe râul Jieț, confirmate de autorități. Semnatarii scrisorii publice solicită clarificări privind debitele obligatorii și măsurile de prevenție Aspect din albia râului Jieț (Petrila) pe…
Citește
Ce se întâmplă cu apa Jiețului? Cerem verificări și răspunsuri documentate
Vineri, 23 octombrie, 2026: Organizații și cetățeni din Valea Jiului solicită verificări urgente privind lipsa apei pe un sector al Râului Jieț din Petrila. Cetățenii și organizațiile se pot alătura demersului prin semnarea scrisorii desch…
Citește
O bibliografie selectivă a lucrărilor din domeniul stiințelor sociale despre regiunea Valea Jiului/A selective bibliography of social sciences literature on the Jiu Valley region
O bibliografie selectivă a lucrărilor din domeniul stiințelor sociale despre regiunea Valea JiuluiScopul acestui demers este de a pune la dispoziția cercetătorilor, jurnaliștilor, celor din mediul neguvernamental, mediul politic și oricui …
Citește
Comentarii