
coalitia | John M. Florescu | Dan Drăghicescu | Maria Inima României | Războiul Regelui | film petroșani | Chainsaw Film Production | valea jiului implicată
Istoria adevarată a României s-a văzut la Petroșani.
0 Comment(s)
27 februarie 2020Marți, la cinematograful Serban Ionescu din Petrosani a avut loc un eveniment deosebit, primul de acest gen din ultimii 30 de ani!
A avut loc proiecția filmului "Maria - Inima României", produs de Chainsaw Europe, un documentar de excepție despre istoria adevărată a României.
Proiecția marchează cea de-a 100 aniversare a rolului crucial pe care Regina Maria l-a avut pentru țara sa în cadrul Conferinței de Pace de la Paris, din anul 1919. Producătorul executiv John M. Florescu, alături de canalul de televiziune HISTORY, a realizat o Caravană - Turneu național al filmelor "Maria - Inima României" și „Războiul Regelui” , care au fost prezentate gratuit tuturor doritorilor în mai multe locuri din țară, oriunde au fost primiți.
Documentarul “Maria - inima României”
prezintă file din istorie pe care puţini le cunosc, urmărind destinul celei care a contribuit la schimbarea destinului României. Pelicula a fost prelucrată color și se poate auzi vocea adevărată a reginei, fără distorsiunile cauzate de tehnologia din anii 1920. Iar „Războiul Regelui” ne redă poate cel mai impresionant și complet interviu cu Regele Mihai.
Intrarea publicului a fost liberă, pe baza rezervărilor de loc făcute în avans, iar sala a fost arhiplină, numărul doritorilor depășind cu mult cel al locurilor disponibile. După vizionare, aceștia au putut interacționa cu producătorii filmului, domnii John M. Florescu și Dan Drăghicescu.

Probabil cel mai entuziast public de la vârsta fragedă până la o vârstă inaintată în acest Tur National istoric; toți pasionați de istorie și de Regina Maria, o audiență imensă la “ Maria, inima Romaniei” în Petroșani
John M. Florescu
Pt prima dată un film documentar istoric ajunge in Valea Jiului cu intrarea liberă și discuții cu publicul dupa proiecție cu producatorii . Valea Jiului in Petroșani are publicul cel mai entuziast și pasionat de cinema din acest Turneu national Istoric iar peisajele din Parâng te lasă cu respirația tăiată.
Dan Drăghicescu
2020 este un an aniversar, pentru că se împlinesc 100 de ani de la încheierea Tratatului de pace de la Trianon, în care, practic, frontierele României moderne s-au definitivat oficial. S-a întâmplat în iunie, la Paris, chiar în 1920, iar acest tur national se realizează în premieră. Vorbim despre două filme istorice, cu intrarea liberă, la nivel național și nu mergem doar în cinematografe, ci chiar în case de cultură, fabrici și uzine. Am fost și la Zalău într-o fabrică, sau la Călărasi, ori la Sinaia, unde Regina Maria a spus lucruri importante pentru țară și, la vremea aceea, în Primul Război Mondial, a creat noua societate în care suntem și azi. Sunt două filme istorice din Epoca Modernă a României. Vorbim despre o istorie care reflectă viitorul, dar în cărți a fost scoasă de către cenzura comunistă
Dan Drăghicescu
Vizita domnului John M. Florescu la Petroșani a avut, însă, și un alt scop.
Cu această ocazie, el a anunțat acordarea unei burse de studii în SUA pentru unul dintre copii din Valea Jiului, bursă acordată de către Radu Florescu, tatăl său, prin testament.
Noi vrem să selectăm o persoană inteligentă, bună la școală și care să fie cu un caracter deschis, matur, să nu se teamă să plece în America și care știe limba engleză
John M. Florescu
În 1999, prin intermediul lui Radu Florescu, 6 copii din Valea Jiului au plecat în SUA cu burse. Iar acum, fiul său s-a întâlnit la Petroșani cu unul dintre acești copii, acum adult. Este vorba de directorul Caritas Petroșani, Alexandru Kelemen.
Am avut această oportunitate, mic fiind, și datorită faptului că m-au interesat două lucruri: în primul rând școala și apoi limba engleză, care mi-a plăcut mult. Sunt onorat că am fost selectat și a fost o experientă extraordinară pentru dezvoltarea mea ca și persoană ulterior, iar acum mă bucur că John a venit în Valea Jiului, că lansează acest proiect către comunitate și că voi face parte dintre cei ce îl vom desemna pe copilul ce va pleca acum de aici, ca să învețe multe lucruri despre ce înseamnă să faci parte din astfel de proiecte
Alexandru Kelemen
S-ar putea să-ți placă...

Două tronsoane secate pe râul Jieț, confirmate de autorități.
Valea Jiului, 26 octombrie 2026 Două tronsoane secate pe râul Jieț, confirmate de autorități. Semnatarii scrisorii publice solicită clarificări privind debitele obligatorii și măsurile de prevenție Aspect din albia râului Jieț (Petrila) pe…
Citește
Ce se întâmplă cu apa Jiețului? Cerem verificări și răspunsuri documentate
Vineri, 23 octombrie, 2026: Organizații și cetățeni din Valea Jiului solicită verificări urgente privind lipsa apei pe un sector al Râului Jieț din Petrila. Cetățenii și organizațiile se pot alătura demersului prin semnarea scrisorii desch…
Citește
O bibliografie selectivă a lucrărilor din domeniul stiințelor sociale despre regiunea Valea Jiului/A selective bibliography of social sciences literature on the Jiu Valley region
O bibliografie selectivă a lucrărilor din domeniul stiințelor sociale despre regiunea Valea JiuluiScopul acestui demers este de a pune la dispoziția cercetătorilor, jurnaliștilor, celor din mediul neguvernamental, mediul politic și oricui …
Citește




Comentarii