
coaliția văii jiului implicată | coalitia | coalitia | ong | dezvoltare | valea jului | civic | inițiative civice
Strategia Văii Jiului 2021-2030; consultări pe baza propunerilor de proiecte.
0 Comment(s)
16 iunie 2020În ultimele săptămâni am asistat la un complex proces de consultare a tuturor factorilor implicați, realizat de către echipa Pricewaterhouse Coopers cu stakeholderi din Valea Jiului și nu numai. Parte din procesul de elaborare a Strategiei Văii Jiului până în 2030, aceste consultări și-au propus să pună pe tapet subiectele rezultate din analize și consultări anterioare în fața celor care și-au manifestat intenția de a se implica activ.
Din acest punct de vedere, ne bucură dialogurile aprinse care s-au desfășurat (nu de puține ori) în contradicție, pe teme fundamentale pentru viitorul Văii Jiului. Dincolo de formalism și impunere, dialogurile au arătat că dorința generală este de a vedea zona noastră revitalizată economic și un exemplu de bună practică la nivel european în ceea ce privește tranziția justă de la cărbune.
Au fost organizate următoarele ședințe de consultare:
- Joi, 28 mai: Reconfigurarea energetică a Văii Jiului;
- Vineri, 29 mai: Valorificarea specificului local
- Miercuri, 3 iunie: Mediu și dezvoltare durabilă
- Joi, 4 iunie: Smart cities și dezvoltare urbană
- Vineri, 5 iunie: Diversificare economică, antreprenoriat și inovare
- Marți, 9 iunie: Educație și resurse umane, sănătate, asistență socială
- Miercuri, 10 iunie: Infrastructură – transport rutier și feroviar
- Joi, 11 iunie 11,30-14,00: Wrap-up PwC-Valea Jiului Implicată
- Vineri, 12 iunie 11,00-13,00: Viitoarea structură de guvernanță a Văii Jiului
Înțelegând importanța demersului participativ, la aceste consultări Coaliția a asigurat o prezență permanentă a membrilor cu preocupări sau experiență pentru domeniile supuse discuțiilor. Astfel, următorii membri au fost prezenți în ședințele online pe durata celor 3 săptămâni: Dana Bates, Ina Berar, Florina Ciuchiță, Ilinca Constantinescu, Mihai Danciu, Alexandru Docea, Alexandru Kelemen, Daria Moldovan, Daria Pogan, Bogdan Popa, Izabella Popescu, Florin Popescu, Anca Predan, Viorel Stroe, Carmen Tarnovschi, Radu Tompa, Andreea Ursu, Cristian Vanea, Adina Vințan, Felicia Vitan.
Pe lângă aceștia, ne-am bucurat să îi vedem prezenți pe reprezentanți ai administrațiilor publice locale din Valea Jiului (Vulcan, Uricani), CEH, mediul antreprenorial (ACI VJ), Universității din Petroșani, proiectului TRACER (AISVJ și ISPE), mediul educațional, spitale, instituții de asistență socială, specialiști în energie, infrastructură, fonduri europene și în programe de investiții.
Rezumatul acestor ședințe se află în documentul supus dezbaterilor și rezumatul aspectelor discutate în cadrul atelierelor de lucru:
În final, propunerile părților vor fi introduse în cadrul unui tabel centralizator și analizate conform criteriilor de eficiență economică și performanță pentru îndeplinirea scopului propus. Vă invităm să ne transmiteți sugestiile dumneavoastră. Le vom include în documentul pe care îl vom transmite echipei de elaborare.
Mulțumim PwC, pentru disponibilitatea de colaborare. Sperăm ca toate categoriile de decidenți din Valea Jiului să înțeleagă necesitatea de transparentizare a procesului de elaborare a Strategiei și oferirea oportunității pentru toți cetățenii de a se contribui la bunul mers al Văii Jiului în perioada următoare.
S-ar putea să-ți placă...

Două tronsoane secate pe râul Jieț, confirmate de autorități.
Valea Jiului, 26 octombrie 2026 Două tronsoane secate pe râul Jieț, confirmate de autorități. Semnatarii scrisorii publice solicită clarificări privind debitele obligatorii și măsurile de prevenție Aspect din albia râului Jieț (Petrila) pe…
Citește
Ce se întâmplă cu apa Jiețului? Cerem verificări și răspunsuri documentate
Vineri, 23 octombrie, 2026: Organizații și cetățeni din Valea Jiului solicită verificări urgente privind lipsa apei pe un sector al Râului Jieț din Petrila. Cetățenii și organizațiile se pot alătura demersului prin semnarea scrisorii desch…
Citește
O bibliografie selectivă a lucrărilor din domeniul stiințelor sociale despre regiunea Valea Jiului/A selective bibliography of social sciences literature on the Jiu Valley region
O bibliografie selectivă a lucrărilor din domeniul stiințelor sociale despre regiunea Valea JiuluiScopul acestui demers este de a pune la dispoziția cercetătorilor, jurnaliștilor, celor din mediul neguvernamental, mediul politic și oricui …
Citește
Comentarii